Pe 19 septembrie, în cadrul proiectului „Curățenia – preambul pentru o viață armonioasă”, am desfășurat o victorină intergenerațională la care au participat două echipe mixte, formate din seniori și elevi.
Participanții au trecut prin mai multe probe: întrebări despre serviciile sociale din comunitate, exerciții de gândire rapidă, provocări despre voluntariat și jocuri de echipă. Atmosfera a fost plină de energie, emoții și spirit de colaborare – tinerii au adus curiozitatea și entuziasmul, iar vârstnicii experiența și înțelepciunea.
Activitatea a demonstrat încă o dată că o comunitate puternică se clădește prin solidaritate, implicare și învățare reciprocă.
Evenimentul s-a desfășurat în cadrul proiectului „Promovarea OSC-urilor în calitate de parteneri în dezvoltarea serviciilor sociale reziliente”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Keystone Moldova, Dorcas Moldova și Neoumanist Moldova.